Nouă arestați în dosarul rețetelor false

Nouă arestați în dosarul rețetelor false
Publicat: 21/05/2014, 21:52

Celelalte mandate de arestare au fost emise pentru două diriginte de farmacii și patru persoane care ar fi intermediat achizițiile de la firme fantomă.

Decizia Tribunalului Capitalei poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Toate cele nouă persoane au fost reținute marți de procurorii bucureșteni, în dosarul rețetelor false prin a căror decontare s-a creat un prejudiciu de 3,5 milioane de euro.

În acest dosar sunt vizați 13 medici și farmaciști suspectați că au emis rețete false pentru bolnavii de cancer.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat, pentru MEDIAFAX, că medicii Otilia Georgescu, Emilia Niculescu-Mizil și Aristica Poenaru, de la Secția Hematologie a Institutului Clinic Fundeni, se numără printre cei vizați în această anchetă.

La audierile făcute marți, la Poliția Capitalei, în acest dosar au fost aduși și omul de afaceri sibian Ilie Vonica, proprietarul grupului Polisano din care face parte și lanțul de farmacii Rețeta, și Ioana Vonica, soția acestuia, care ar fi vizată în dosar, potrivit acelorași surse.

Procurorii și polițiștii au făcut, marți dimineață, 26 de percheziții în București, Sibiu, Dolj și Ilfov, inclusiv la Spitalul Fundeni din Capitală.

Perchezițiile au vizat și la lanțul de farmacii Rețeta, unde au fost verificate peste o mie de rețete decontate, în valoare de aproximativ 7,5 milioane de lei, și facturi fiscale. Anchetatorii suspectează că prin farmacii din această rețea s-ar fi efectuat achiziții fictive de la firme fantomă și fără a avea autorizație de distribuție de la Agenția Națională a Medicamentului, fiind vorba despre medicamente în domeniul oncologic și hematologic, au mai spus aceleași surse.

La percheziții, în locuința unui medic au fost găsiți 100.000 de euro, 140.000 de dolari și 250.000 de lei, iar la o farmacistă, 100.000 de lei și peste 23.000 de euro, conform surselor citate.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București (PTB) a informat că trei medici au emis 1.100 de rețete false pentru medicamente oncologice și hematologice, pe numele unor pacienți, iar reprezentanții unei firme ce deține un lanț de farmacii au decontat fraudulor pentru acestea, la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), aproximativ 8,3 milioane de lei.

Procurorii au început, în luna mai, urmărirea penală în acest caz față de zece persoane suspectate de săvârșirea, după caz, a infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, a mai precizat PTB.

„Din datele și probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că suspecții au creat circuite economice și financiare fictive cu scopul de a-și însuși sumele de bani rezultate din activitatea infracțională și de a denatura plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat. Prejudiciul produs bugetului de stat, reprezentând TVA și impozit pe profit, se ridică la suma de circa 1,7 milioane de lei”, a mai precizat PTB.

Potrivit procurorilor, reprezentanții unei societăți ce deține un lanț de farmacii au înregistrat în contabilitate facturi fictive de achiziții de medicamente de la societăți cu un comportament de tip „fantomă”.

Astfel, în baza a aproximativ 1.100 de rețete false pentru medicamente oncologice și hematologice emise de trei medici de specialitate, pe numele unor pacienți care nu au beneficiat de acestea, reprezentanții societății au decontat fraudulos la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) suma de aproximativ 8,3 milioane de lei.

„Sumele de bani obținute au fost spălate printr-un circuit financiar fictiv, finalizat cu retragerea în numerar și însușirea lor”, susțin procurorii.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
UE a dat ORDIN! Mașinile pe benzină și motorină sunt INTERZISE! De când NU se...
Codul Rutier. Șoferii care fac acest gest banal riscă închisoare
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Care este cel mai mare vinovat pentru cazurile de cancer din lume?